Metode de predare și stiluri de învățare Ilie Vancea, prorector Institutul de Formare Continuă

Există un model al educației? Criza mondială a educației este demonstrată prin existența a patru categorii de contradicții fundamentale: Contradicția dintre cererea mare de educație de calitate și imposibilitatea sistemelor de învățământ de a oferi o educație de calitate Contradicția dintre investiția în educație și rezultatele obținute în timp Contradicția dintre sistemele sociale ce devin din ce în ce mai flexibile în societatea modernă și sistemele de învățământ, care rămân tot mai conservatoare Contradicția dintre nevoia celor educați de înnoire, de inovație și “scleroza tradiției”, caracteristică unor profesori, dar și celor care proiectează educația

Există un model al educației? La începutul secolului al XX-lea, un grup important de pedagogi, psihologi, medici și dascăli acuză cu vehemență instituția școlară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor și la cerințele pieței muncii. Școala, considerau ei, deformează copilul în loc să-l formeze, îi închide orizontul în loc să î-l deschidă, îl obligă la nemișcare, lipsă de reacție și deci, nu-l pregătește pentru viață.

Temă de discuție Ce păreri aveți despre incriminările de mai sus? Este nevoie ca școala să pregătească pentru viață? Care sunt, după părerea dumneavoastră, rolurile școlii? Faceți o listă a achizițiilor necesare în viață și pe care școala le oferă sau ar trebui să le ofere elevilor.

Temă de reflecție Ce procent din ceea ce predați dumneavoastră este util pentru viața socio-profesională și personală a viitorului absolvent? Faceți o listă a achizițiilor cu adevărat utile pe care le predați

Sistemul metodelor de învăţământ Etimologia cuvântului metodă (gr, methodos, “metha”- spre, către şi “odos” – cale, drum) ne sugerează semnificaţia metodelor didactice, în procesul de învăţământ. Nu în ultimul rând, semnifică calea pe care o parcurge profesorul pentru a-i ajuta pe elevi să-şi găsească propria cale de devenire

Metode: scurt istoric Conversaţia socratică “Lectura”- citirea cu glas tare Lectura textului scris şi însoţit de comentarii Metoda prelegerii- secolul al XVI-lea Metode de memorare şi reproducere(Epoca Renaşterii) Metode obiective sau intuitive – secolul al XIX-lea Metode de aplicare a cunoştinţelor- începutul secolul al XX-lea “Metodele noi” ,apropierea şcolii de practica vieţii– prima jumătate a secolului XX Metode active şi metode de acţiune practică – pedagogia contemporană

Funcţiile metodelor de instruire Există două categorii de funcţii: a) Funcţii generale, b) Funcţii specifice Funcţiile generale cuprind: Funcţia cognitivă: vizează organizarea şi dirijarea cunoaşterii şi a învăţării; Funcţia instrumentală (operaţională): metoda are funcţia de intermediar între obiective şi rezultate, între elev şi materia de studiat; Funcţia normativă: arată cum să se predea, cum să se înveţe, astfel încât să se atingă performanţele propuse; Funcţia motivaţională: metoda stimulează curiozitatea, interesul, creativitatea elevilor; Funcţia formativă: constă atât în dezvoltarea proceselor psihice şi motorii, cât şi însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor. Funcţiile particulare (specifice): sunt proprii fiecărei metode în parte.

Clasificarea metodelor Tabloul metodelor clasificate de pedagogii I.Cergit,S.Cristea,O.Pănişoară arată astfel: Metode de comunicare orală Metode expozitive(expunere cu oponent, prelegerea dezbatere, discuţie) Metode interogative Metoda discuţiilor şi dezbaterilor Metoda problematizării Metoda de comunicare bazate pe limbajul intern. Reflecţia personală Metode de comunicare scrisă. Tehnica lecturii Metode de explorare a realităţii (observaţia sistematică, expermentul, învăţarea prin cercetarea documentilor, metode demonstrative, metode de modelare) Metode bazate pe acţiune ( metode bazate pe acţiune reală,metoda exerciţiului,metoda studiului de caz,proiectul sau tema de cercetare-acţiune, metoda lucrărilor practice,metode de simulare, metoda jocurilor, metoda dramatizării, învăţarea pe simulatoare) Metode de raţionalizare a învăţării şi predării (metoda învăţării cu fişele, metode algoritmice de instruire, instruire asistată la calculator) Â

Metode de predare Pentru a face o alegere informată asupra metodelor sau a strategiilor de învățare, profesorul trebuie să știe: Aspectele caracteristice, difinitorii ale şcolii tradiţionale şi şcolii moderne Ce metode de predare există Care sunt punctele tari și punctele slabe ale acestor metode Ce scopuri deservește fiecare dintre acestea Cum trebuie puse în aplicare

Şcoala tradiţională versus şcoala modernă Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă Fundamentarea teoretică, ontologică Realitatea este obiectivă, concretă, fizică şi este cunoscută astfel. Realitatea fizică este punctul de plecare, în timp ce cunoaşterea este subiectivă, la nivel ideatic. Baza epistemologică Realitatea există numai prin informaţiile prezentate, transmise şi este externă cunoscătorului. Cunoştinţele sunt incluse în acţiunea directă de explorare prin cunoaştere individuală. Baza psihologică Domină concepţiile behavioriste asupra învăţării, privită ca o achiziţie. Realizată prin colaborare şi participare, învăţarea este bazată pe căutare, explorare, înţelegere şi interpretare proprie. Cunoaşterea Decontextualizată, prin transmitere externă obiectivă. Prin construire, situată în acţiune sau experienţă, distribuită. Cultura Reprezintă ceva ce ar trebui învăţat de către elevi. Toate culturile au valoare egală şi constituie realităţi la fel de importante. Educaţia Concepută ca o artă de a conduce copilul spre asimilarea normelor societăţii prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. Se bazează pe achiziţiile psihologiei dezvoltării copilului şi vizează cultivarea tuturor calităţilor potenţiale ale acestuia.

Şcoala tradiţională versus şcoala modernă Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă Principiile specifice instruirii Principiul participării conştiente şi active în învăţare; Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare; Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale; Principiul unităţii dintre cunoaşterea senzorio-perceptivă şi cea abstractă; Principiul accesibilizării şi diferenţierii; Principiul legării teoriei de practică; Principiul însuşirii temeinice; Principiul asigurării feedbackului în instruire. Principiul propriei construcţii mentale; Principiul învăţării prin colaborare; Principiul autonomiei şi individualizării; Principiul învăţării contextuale; Principiul priorităţii evaluării formative, dinamice. Scopul, obiectivele Se aleg pe baza unui nivel mediu de cunoştinţe. Se stabilesc în acord cu competenţele pe care le posedă fiecare elev. Conţinutul Principalele surse de informare sunt profesorul şi manualul. Sursele de informare sunt mai diversificate.

Există un model al educației Şcoala tradiţională versus şcoala modernă Criterii Şcoala tradiţională Şcoala modernă Predarea Se axează pe expunerea profesorului. Este independentă şi productiv creativă a elevilor. Tratarea elevilor Este nediferenţiată. Este diferenţiată (se acceptă diversitatea şi se asigură şanse de succes educaţional pe măsura dotării fiecăruia). Profesorul Este transmiţătorul autoritar al cunoaşterii obiective; Se consideră şi se manifestă ca un părinte; Transmite cunoştinţele într-o formă pregătită; Impune puncte de vedere. Este facilitator subiectiv şi constructor al cunoaşterii; Este partener în învăţare; Creează condiţiile optime pentru ca elevii să descopere singuri; Ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere proprii. Modul de realizare Predominat prin memorare şi reproducere de cunoştinţe. Predominant prin formare de competenţe şi deprinderi practice.

Şcoala tradiţională versus şcoala modernă Motivaţia învăţării Predominant extrinsecă Predominant intrinsecă Elevul Este considerat obiect al instruirii; Având rol pasiv, nu îşi afirmă preferinţele, nu poate alege obiectivul; Încearcă să reţină şi să repoducă ideile auzite; Lucrează izolat. Este considerat un centru autonom de iniţiative; Devine subiect activ al procesului de învăţământ şi are posibilitatea să îşi afirme preferinţele şi să aleagă obiectivul; Realizează un schimb de idei cu ceilalţi; Cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru. Interesele Accent pe interesele generale, profesionale exprimate. Accent pe interesele personale, profesionale dar şi extraprofesionale. Strategia didactică Predominant informativă, cognitivă, algoritmică, centrată pe predare. Predominant formativă şi educativă, afectiv-atitudinală, centrată pe relaţia dintre predare, învăţare, evaluare. Metode şi procedee Se folosesc metode expozitive, verbaliste, receptive şi bazate pe memorie şi reproducere. Se folosesc metodele bazate pe acţiune, cercetare, explorare, tehnicile de muncă intelectuală, de autoinstruire. Mijloace şi materiale Tabla, creta, planşele. Diversificarea mijloacelor

Şcoala tradiţională versus şcoala modernă Motivaţia învăţării Predominant extrinsecă Predominant intrinsecă Formele de organizare Predominant frontală. Îmbinarea tuturor formelor de organizare, cu accent pe activitatea pe grupe şi cea independentă a elevului. Comunicarea Predominant comunicarea rezervat-cenzurată şi monologat-distantă. Predominant comunicarea deschisă. Evaluarea Se realizează în special în vederea clasificării şi diagnosticării. Vizează progresul de învăţare al fiecărui elev. Proiectarea Modelul didacticist centrat pe conţinuturi, relţii întâmplatoare disparate, nediferenţiate între componentele activităţii didactice. Modelul curricular centrat pe obiective, raporturi de interdependenţă între elementele activităţii didactice. Managementul Conducere rigidă a instituţiei şi control formal, aversiv. Conducere bazată pe motivaţie, conducere prin cooperare, conducere prin delegare (permite atribuirea temporară a unei sarcini de conducere), conducere prin alternative (insistă pe elaborarea de variante în realizarea obiectivelor).

Metode clasice versus metode moderne acordă prioritate instruirii; trec formarea elevului înaintea instruirii; sunt centrate pe conţinut, pe însuşirea materiei; sunt centrate pe elev, pe dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor; acordă întâietate activităţii profesorului; sunt axate pe activitatea şi participarea elevului; pun accent pe predare; trec învăţarea înaintea predării; elevul este privit ca obiect al instruirii; elevul este atât obiect cât şi subiect al actului de instruire şi educare, al propriei sale formări; neglijează însuşirea metodelor de studiu personal, de muncă independentă; urmăresc însuşirea unor tehnici de muncă independentă, de autoinstruire; sunt centrate pe cuvânt, fiind dominant comunicative; verbale şi livreşti; sunt centrate pe acţiune, pe explorare (experienţa dobândită prin explorare, cercetare, acţiune);

Metode clasice versus metode moderne sunt receptive, bazate pe activităţi reproductive; sunt activ-participative adică propun o cunoaştere dobândită prin efort propriu; sunt orientate spre produs, prezintă ştiinţa ca o sumă de cunoştinţe finite; îşi îndreaptă atenţia spre procesele prin care elevii ajung la elaborări personale; sunt abstracte şi formale; pun accent pe contactul direct cu realitatea, sunt concrete; au prea puţin caracter aplicativ; cultivă spiritul aplicativ, practic şi experimental; impun o conducere rigidă a învăţării, încurajează munca independentă, iniţiativa, creativitatea; impun un control formal; stimulează efortul de autocontrol, de autoevaluare, de autoreglare la elevi; promovează competiţia; stimulează cooperarea; se bazează pe o motivaţie extrinsecă cu elemente de frică, constrângere; motivaţie intrinsecă ce izvorăşte din actul învăţării, din bucuria succeselor obţinute; întreţin relaţii rigide, autocratice (autoritariste) între profesori şi elevi; raporturile profesor-elevi se apropie de condiţiile vieţii sociale şi de cerinţele psihologice ale tânărului în dezvoltare, promovând relaţii democratice, care intensifică aspectele de cooperare; profesorul este transmiţător de cunoştinţe; profesorul este organizator, îndrumător, animator; disciplina învăţării este impusă prin constrângere. disciplina învăţării derivă din organizarea raţională a activităţii.

Metode de predare Metoda explicativ – ilustrativă (rolul principal aparține profesorului) Metoda învățământului programat Metoda euristică (descoperiri de cunoștințe și fapte noi) Metoda problematică (care are caracter de problemă) Metoda model (de cercetare)

Metode activ-participative Pornesc de la ideea că învăţarea este o activitate personală, care nu poate fi înlocuită cu nimic, iar cel care învaţă este considerat managerul propriei învăţări, al întregului proces de învăţare. Presupun activizm, curiozitate intrinsecă, dorinţa de a observa, a explica, a explora, a descoperi. Pun accent pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, aduc elevii în contact nemijlocit cu situaţiile din viaţa reală. Privesc elevul ca subiect şi participant activ al învăţării, pregătit să-şi însuşească cunoştinţele prin efort propriu. Se centrează exclusiv pe elev şi sunt decesive în formarea personalităţii acestuia.

Metode de predare/învăţare activă Expunerea Conversaţia Demonstraţia Observarea Exerciţiul Algoritmizarea Modelarea Metode de simulare Harta cognitivă Tehnica Florii de nufăr Metoda Sinelg Metoda Cubului Metoda Ciorchinelui Metoda Jigsaw(Mozaicului) Metoda turnirului între echipe

Metode de predare/învăţare care stimulează creativitatea Brainstormg Explozia stelară Metoda pălăriilor gănditoare Caruselul Multi-voting Masa rotundă Interviul de grup Studiul de caz Incidentul critic Phillips 6/6 Tehnica 6/3/5 Controversa creativă Tehnica acvariului Tehnica focus-grup Patru colţuri Metoda Frisco Sinectica Buzz-grupus Metoda Delphi

Noi tendinţe în metodologia didactică Tendinţele în metodologia didactică sunt: Punerea în practică a noilor metode şi procedee de instruire care să soluţioneze adecvat situaţiile de învăţare. Folosirea pe scară mai largă a unor metode activ-participative, prin activizarea structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor şi prin aplicarea la metode pasive numai când este nevoe. Extinderea folosirii unor metode care solicită componentele raţionale ale activităţii didactice, respectiv aspectul comunicaţional pe axa profesor- elev sau pe direcţia elev-elev; întărirea dreptului elevului de a învăţa prin participare. Accentuarea tendinţei formativ-educative a metodei didactice; extinderea metodelor de căutare şi de identificare a cunoştinţelor, şi nu de transmitere a lor pe cont propriu; cultivarea metodelor de autoeducaţie permanentă; promovarea unor metode care îi ajută efectiv pe elevi în sensul dorit; adecvarea metodelor la realitatea existentă.

Temă de reflecție individuală Care sunt metodele dumneavoastră preferate? Profesorii au nevoe de Metodă sau de metode?

Preferințele elevilor privind metodele de predare Stil Plăcut % Neplăcut Neutru Discuții în grup 80 4 17 Jocuri/simulări 2 Drama 9 22   Lucru la arte 67 26 Design 33 Experiment 61 11 28 Opțiuni(la alegeri) Calculator 59 20 Explorarea sentimentelor(empatie) 30 Citirea literaturii englez[ 57 35 Idei practice 52 37 Lucrări de laborator 50 Cercetare la bibliotecă 24 Planșe, tabele 46 15 Abilități practice 43 39 Lucrări de teren Lucrări cu final deschis Lucrări tematice 41 48 Crearea de produse Lucru individual Invenții Organizarea de date Empatia Observarea 13 Fișe de lucru Citirea pentru informație Folosirea tehnologiei Termene limită Planificări orare Analiza Teorie Eseuri 54 Prelegeri 70 19

Preferințele elevilor privind metodele de predare Cercetări efectuate în ultimii 25 de ani arată că pasivitatea din clasă(înțeleasă ca rezultat al predării tradiționale, în care profesorul ține o prelegere, eventual face o demonstrație, iar elevii îl urmăresc) nu produce învățare decât în foarte mică măsură. Iată câteva rezultate ale acestor studii: Elevii sunt atenți numai 40% din timpul afectat prelegerii(Pollio,1984) Elevii rețin 70% din conținuturile prezentate în primele 10 minute și numai 20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale prelegerii(McKeachie,1986) Elevii care au urmat un curs întroductiv de psihologie bazat pe prelegere au demonstrat că știu numai cu 8% mai mult decât elevii din clasa de control care NU au făcut cursul de loc! (Rickard,1988)

Preferințele elevilor privind metodele de predare Un studiu vizând împlicațiile predării centrate pe discursul magistral(Johnson,Smith,1991) relevă că: atenția elevilor descrește cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii; prelegerea se potrivește numai celor care învață eficient prin canal auditiv; prelegerea promovează învățarea de nivel inferior a informațiilor factuale; prelegerea presupune că toți elevii au nevoie de aceleași informații în același ritm; elevilor nu le place să fie supuși unei prelegeri.

Schimbarea gradului de percepere a materiei de studii în cadrul unei lecții Crize de atenție: După 14-18 minute După 11-14 minute După 9 -11minute După 5 – 6 minute Din această cauză la lecție sunt necesare repetările, permanent accentuând atenția la ceea ce este esențial.

Schimbarea gradului de percepere a materialului de studii în cadrul unei lecții 1-4 Min. a lecție 5-23 Min. a lecției 23-34 Мin. a lecției 35-40 Мin. a lecției Capacitatea de însușire informației 60% Capacitatea de însușire informației 80% Сapacitatea de însușire informației 40 -45% Capacitatea de însușire informației 6%

Temă de discuție Ce părere aveți despre cercetările evocate anterior? Sunt ele valide? Se pot aplica aceste concluzii școlii dumneavoastră? De ce? Ați observat lipsa atenției elevilor? Dacă da, ați găsit soluții pentru ameliorarea situației? Împărtășiți colegilor acest gen de experiențe.

Memoria elevilor Receptarea orală(5%) Receptarea mesajului scris(10%) Audio-visual(20%) Demostrație facută de profesor(30%) Discuția în grup(50%) Exercițiul practic(75%) Elevul îi ajută pe alții sau aplicare imediată a celor învățate(90%)

Metodologia: de la tradiţie la inovaţie Prelegerea – o perspectivă modernă: Cu puţină „sare şi piper” prelegerea poate fi recondiţionată şi introdusă într-un demers didactic modern, centrat pe achiziţiile elevului. Din această perspectivă, dascălul trebue să se preocupe de: 1. Stimularea interesului elevilor prin: intrarea în prelegere prin intermediul unei informaţii neobişnuite, amuzante, imagini captivante şi în deplină relaţie cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii; prezentarea unei probleme/ unui studiu de caz pe care se focalizează prezentarea; lansarea unei întrebări incitante( astfel încât elevii să fie atenţI la prelegere pentru a afla răspunsul) 2. Aprofudarea înţelegerii elevilor prin: folosirea de exemple şi anologii pe parcursul prezentării(pe cât posibil, cu trimiteri la viaţa reală); Dublarea verbalului cu alte coduri – oferirea de imagin, grafice şi alte materiale ilustrative; folosireqa limbajului corporal,

Metodologia: de la tradiţie la inovaţie Prelegerea – o perspectivă modernă 3. Implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii: pentru a incita elevii la a oferi exemple, anologii, experienţe personale; pentru a da răspunsuri la diferite întrebări; pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziţii enunţate. 4. Evitarea unui punct final la final! încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme/aplicaţii care urmează să fie rezolvate de elevi; solicitarea elevilor pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona.

Stiluri de învăţare Stilul de învăţare este o ”combinaţie de caracteristici cognitive, afective şi alţi factori psihici care servesc drept indicatori relativ stabili ai felului în care elevul percepe, interacţionează şi răspunde la mediul de învăţare”

Stiluri de învățare Studii mai recente au identificat trei categorii a stilului de învăţare: stil centrat pe semnificaţie, specific elevului predespus să se implice în sarcinile de învăţare în baza unei motivaţii intraseci (curiozitate, plăcere); stil centrat pe reproducere, care descrie elevul predispus să se implice în sarcinile de învăţare şi să facă eforturi deosebite din teama de insucces (motivaţie extrinsecă); stil centrat pe achiziţii, care implică tot motivare extrisecă dar legată de speranţa de succes(acest elev va face eforturi deosebite de a achiziţiona noi şi noi cunoştinţe în speranţa satisfacţiilor pe care i le aduce succesul)

Sursele stilurilor de învăţare Conform cercetărilor diferenţele de stiluri au două surse principale: Tipul de funcţionare a creierului; Experienţa, antrenamentul intelectual. Conform teoriei exprimate de unii savanţi, stilul de învăţare este o consecinţă a predominaţiei unei emisfere cerebrale, în ciuda simetriei lor morfologice.

Sursele stilurilor de învîţare Emisfera cerebrală stângă este responsabilă de gândirea ştiinţifică, gândirea formală, abordarea logică, raţională, iar emisfera dreaptă apare ca centru al gândirii artistice, globale, integrative, al gândirii intuitive şi al inteligenţei kinestezice. Stânga este: auditivă, raţională, faptică, realistă, sistemică, previzibilă, liniară, analitică, logică, obiectivă, organizată, practică, procedurală, secvenţială în tratarea informaţiei. Aceasta favorizează acţiunile verbale, lectura şi scrierea, calcului matematic. Dreapta este: vizală, intuitivă, analogică, sistemică, artistică, interpersonală, empatică, sensibilă la asemănări, spaţială, imaginativă, sociabilă, subiectivă, simultană. Astfel emisfera dreaptă devine centrul activităţilor de sinteză, al creaţiei artistice, al activităţilor muzicale, dansului, al activităţilor sportive etc. Trebue reţinut, însă, faptul că între cele două emisfere nu e o ruptură, ele se găsesc într-o unitate funcţională care permite achiziţia de cunoştinţe.

Stiluri de învățare și reprezentări multiple Unii elevi preferă prezentarea ideilor prin canalul visual:prin vidio, demonstrații, diagrame Alții preferă canalul audio și explicația profesorului, convesația ș.a. Există elevi care preferă input kinestetic sau “tactil” Stil vizual (29% dintre elevi au dominantă vizuală) Stil audio (34% au o dominantă auditivă) Stil kinestezic (37% au o dominantă kinestezică)

Stiluri de procesare “partea dreaptă a creierului” (vizual/holistic) și “partea stângă a creerului” (verbal/secvențial) ex. Cooper Rider: holistic/analitic și verbal/imagistic Concret sau abstract ( ex.Gregorc) Reflexiv, theoretician, pragmatic, activ (ex. Honey și Mumford) Inteligențile multiple ale lui Gardner

Procesare cu emisfera dreaptă și cu emisfera stângă a creierului Elevii ce învață cu emisfera stângă a creierului gândesc prin limbaj și dacă au înțeles ceva, pot să exprime în cuvinte ceea ce au înțeles. Ei gândesc verbal și,de asemenea, secvențial, îndeplinind sarcinile de lucru pe rând, într-o ordine logică. Elevii ce învață cu emisfera dreaptă a creierului gândesc non-verbal. Emisfera dreaptă vede lucrurile în întregul lor (holistic) iar înțelegerea este non-verbală,vizuală sau imediată.

Personalitate și stilul de învăţare Pentru a afla care este stilul de învățare a elevului trebue să cunoaștem cărui tip de personalitate aparține el: extrovertit(exteriorizarea sentimentilor) sau introvertit(obsedat de propriile trăiri interioare)

Știlurile învățării după Honey şi Mumford A FACE (activ) A APLICA (pragmatic) A REVIZUI (reflexiv) A ÎNVĂȚA (teoretician)

Inteligențele multiple ale lui Gardner Inteligență lingvistică: capacitatea de a folosi limbajul, atât oral, cât şi scris Inteligență muzicală: abilitate muzicală şi ritmică Inteligență logico-matematecă: capacitatea de a utiliza numere şi logica matematecii şi ştiinţelor Inteligență spațială: capacitatea de a înţelege hărţi, planuri şi de a gândi tridimensional Inteligență kinestezică: abilitate de mişcare şi manipulare Inteligență interpersonală: capacitatea de a înţelege empatic şi de a lucra bine cu alţii Inteligență intrapersonală: conştiinţa de sine, capacitatea de a-ţi regla propria gândire Inteligență naturalistă: conştientizarea şi abilitatea asociată cu lumea naturală

Inventarul stilurilor de învăţare a lui Kolb În cercetările sale Kolb a evidenţiat patru tipuri de stiluri de învăţare: Stilul divergent, asociat cu abilităţi de relaţionare, ajutorare a celorlalţi. Stilul asimilator cu abilităţi de adunare şi analiză a datelor, de formare a teoriilor. Stilul convergent ce deţine abilităţi de analiză, de folosire a tehnologiei, de fixare a scopurilor. Stilul adaptiv ce cuprinde abilităţi precum leadership, iniţiativă, acţiune.

Meseria de profesor, al cărei câmp lexical cuprinde noţiuni precum: tact pedagogic, stăpînire de sine, răbdare, dragoste faţă de profesie, vocaţie, măiestrie pedagogică, “metodă”, nu ţine nici de tradiţionalizm, nici de modernizm, ci de stilul propriu de predare şi duşmanul cel mai mare al profesorului nu este metoda nepotrivită, ci automatizarea metodei bune. Mulțumesc pentru atenție !